Zilele ce au trecut au adus cu ele un inconfundabil iz de primăvară. Cred că l-am perceput cu toții, nu-i așa? Se simte parcă ceva în aer, o schimbare pe cât de subtilă, pe atât de reală și iminentă. Știți cine mai percepe acest lucru, poate mult mai bine decât noi? Lumea vegetală. Copacii și plantele din jurul nostru au un ceas biologic care merge brici și care determină când are loc fiecare eveniment din viața lor, aparent lipsită de dinamism…
Să luăm ca exemplu arborii. Deși ei au muguri de-a lungul întregii ierni, noi îi observăm abia când aceștia încep să crească primăvara. Dar de unde știu mugurii că a venit primăvara? Lumina soarelui este cea care îi trezește din lungul somn de iarnă. Mugurii sunt acoperiți de niște solzișori ușor transparenți care permit luminii să ajungă înăuntru și astfel observă că soarele răsare mai devreme și apune mai târziu. Fagii, de exemplu, nu înfrunzesc până afară nu sunt cel puțin 13 ore de lumină pe zi, în timp ce alți copaci au nevoie și de o anumită temperatură ca să-și deschidă mugurii. Merii „numără” zilele cu temperaturi peste 20 de grade. Doar după ce trec câteva astfel de zile călduroase (știu ei exact câte) vor da drumul frunzelor fără grija unui îngheț întârziat.
La fel ca și în cazul copacilor, și pe noi lumina soarelui ne aduce la viață și ne face să numărăm zilele până când vom intra, oficial, în primăvară. Simțim poate cum, cu fiecare minut în plus de lumină, ne crește energia și pofta de a fi mai activi, de a începe noi lucruri sau de a aduce la bun sfârșit proiectele deja începute. Ne simțim mai „plini” de viață, poate la fel cum se simt și mugurii care încep să se umfle și să se mărească pentru ca, la final, să se deschidă și să dezvăluie florile sau frunzele copacilor.
Și noi ne punem toată voința în proiectele de început de an, la fel cum pomii fructiferi își pun toată energia în florile care ies primele, înaintea frunzelor, tocmai pentru ca acestea să beneficieze de toată puterea soarelui și de insectele dornice să culeagă nectarul. Doar așa se pot asigura că, atunci când florile se vor scutura, vor lăsa în urmă inima lor verde din care se va coace fructul cel mult dorit, ale cărui semințe asigură viitoarele generații.
Și poate că, și în cazul nostru, avem momente când ne simțim nevăzuți și neauziți, în ciuda acestei reveniri la viață de care toată lumea pare să vorbească. În contrast cu explozia de culori din livezi, în pădurile de la marginea orașului și în parcuri, foioasele fac flori nebăgate în seamă, nici măcar de insectele polenizatoare care acum se deșteaptă. La aceste flori puțin vizibile și fără nici un miros, polenizarea se face doar cu ajutorul vântului.
Însă noi știm că frumusețea se ascunde adesea în cele mai neînsemnate lucruri, nu? Așa că, vă invit să mergeți să descoperiți aceste flori cărora nu le-am dat deloc importanță până acum. Vedeți dacă găsiți o tufă de alun, florile lui mamă au un ciuf mic și roșu în vârf care egalează ca și frumusețe a nuanței cele mai apreciate flori de vară!
