Autor: Cristiana

Și să rămânem totuși aproape de confortul casei noastre. Știu că nu suntem mereu dispuși să petrecem zilnic timp afară, așa cum ar fi ideal. Chiar dacă știm exact care sunt recomandările: petrecând timp afară, suntem înclinați să facem mai multă mișcare. Deci e un pas înainte față de viața noastră sedentară. Pe de altă parte, respirăm aer proaspăt, pentru care creierul nostru este foarte recunoscător. Dar „statul” afară nu este doar despre asta, ci și despre o conectare eficientă și autentică la lumea din jurul nostru. La lumea cea „adevărată” și nu virtuală, care trăiește în acord cu ritmurile Pământului, sigura în măsură să ne hrănească trupul, mintea și sufletul. Așa că, hai să aducem natura în viețile noastre și în casele noastre, chiar și în toiul iernii: • Faceți decorațiuni de gheață Un experiment drăgut, pentru oameni mari și mici deopotrivă. Ce aveți de făcut: strângeți orice mici „comori” aveți în jurul vostru - ace de brad, conuri, condimente, semințe, petale de flori uscate, felii de fructe, frunze veștejite, cochilii de melc, și puneți-le într-un vas pe care să-l umpleți apoi cu apă. Puneți și o bucată de sfoară la marginea vasului, asigurându-vă că are cele două capete scufundate în apă. După, puneți vasul în congelator peste noapte - a doua zi decorațiunea voastră de gheață va căpăta contur! O puteți agăța pe balcon, în curte, în fața…

Am citit recent că, în calendarul chinezesc, există un extra sezon – o perioadă scurtă situată între sfârșitul verii și echinocțiul de toamnă. În traducere ar fi un fel de Prelungire a Verii, o bucată de timp suspendată între ultimele zile ale lui august și primele semne ale toamnei care se instalează la sfârșit de septembrie.  La noi în popor această trecere începe deja din 6 august, când sărbătorim Schimbarea la Față. Atunci se zice că frunza începe să-și schimbe culoarea. De Sfântă Mărie Mare, pe 15 august, e un alt moment de cotitură, când aflăm că multe lighioane încep să intre în crăpăturile pământului, căutându-și deja adăpost pentru iarnă.  Fiind în ultimii ani mult mai atentă la schimbarea ce are loc în jurul meu, am perceput într-adevăr că în aer se simte deja un alt miros, mai tomnatec. În grădini întâlnim flori cu petale aurii sau de culoarea cuprului, care prevestesc explozia de culori ce va predomina în coroana copacilor odată cu venirea toamnei. Am impresia că această perioadă ne este dată cu un scop clar: să ne „așezăm” în toamnă, să ne luăm rămas bun de la căldura verii și să îmbrățișăm răcoarea ce va urma. Îmi pare că e un timp al neutralității, care ne cheamă să integrăm schimbarea din exterior, pentru a nu fi luați prin surprindere.  Așa că, haideți să ne găsim încet un echilibru…

Imaginați-vă că sunteți într-o grădină într-o seară caldă de vară. Beți o răcoroasă limonadă cu flori de lavandă. Soarele a apus deja, în jurul vostru miroase a flori de regina nopții, puțin mai departe se aud greierii și poate, cu puțin noroc, vedeți luminițele licuricilor aprinzându-se în niște tufe din apropiere. Poate fi ceva mai liniștitor decât o astfel de experiență? Pentru mine vara înseamnă în primul rând nopți călduțe și parfumate. Iubesc nopțile de vară! Îmi dau impresia unui moment de repaus bine meritat, mă desfăt în răcoarea lor și îmi ascut simțurile, provocându-le să descopere o altă lumea, cea a ființelor nocturne.  Apoi, îmi plac și diminețile când aerul nu a apucat încă să se încingă. Totul în jur freamătă a viață, de la pietoni grăbiți, mașini în trafic, anunțuri la radio cu vacanțe la mare. Mai e și lumina soarelui, care ne dă o stare de bine, trebuie să recunoaștem acest lucru. Faptul că avem parte de ea atât de multe ore într-o zi, ne încarcă cu energie și putere să facem mult mai multe decât am face în sezonul mai rece.  Și totuși, în afară de aceste moment din zi, când ne permitem să ne conectăm puțin la starea ce ne-o dă acest anotimp, cum putem percepe, cât mai bine și mai complex, faptul că e vară – deși nu ieșim în fiecare zi la picnic,…

Despre păpădie (Taraxacum officinale) am putea scrie o carte întreagă. Puțin sunt cei care nu au auzit de ea. Însă cât de puține se știu de fapt despre această extraordinară plantă, o „buruiană” luptătoare, care oferă totul oamenilor: floare, tulpină, frunze și rădăcini - toate părțile ei sunt bune pentru hrana și vindecarea noastră. Numele ei în limba engleză, dandelion, vine de la cuvintele în limba franceză dent de lion, adică dinți de leu, inspirate de forma ascuțită a frunzelor de păpădie. Este o plantă extrem de versatilă: poate fi consumată în întregime, fiecare parte a ei având propriile beneficii! Poate fi folosită și pentru vopsirea textilelor. Din rădăcina de păpădie se poate obține un excelent înlocuitor al cafelei! Frunzele de păpădie pot fi mâncate crude în salate sau pot fi făcute sub formă de tocăniță. Florile pot fi tăvălite în ou și făină și prăjite în baie de ulei. Ceaiul de păpădie e un excelent detoxifiant – nu întâmplător păpădia are un gust amar și nu întâmplător acest gust (alături de gustul iute) se întâlnește la multe flori de primăvară. Explicația constă în faptul că organismul nostru, după o iarnă sedentară, are nevoie de o curățare și de o antrenare a simțurilor și a metabolismului. Este o plantă luptătoare – poate crește în orice condiții: pe marginea drumurilor, pe pajiști, în crăpătura asfaltului. În funcție de spațiul care îl…

De la ultimul meu articol, s-a instalat cu adevărat primăvara pe meleagurile noastre. Putem deschide larg geamurile și trage adânc aer în piept: e clar, miroase a primăvară!!!  Vă spuneam că acest anotimp, pe lângă toată culoarea și parfumul care ni le oferă prin pomii înfloriți și covorul de flori din parcurile și grădinile noastre, mai vine să ne ajute cu ceva: ne dă primele roade ale anului, plantele. Fie că vorbim aici de muguri, frunze ori rădăcini, primele plante ale anului sunt una din cele mai bogate surse de hrană pentru oameni din cele mai vechi timpuri. După o iarnă lungă și grea, organismul nostru are nevoie mare de minerale, vitamine și fibre, iar lumea verde e acolo la îndemâna noastră și ni le oferă pe toate. Așa că, haideți să începem o scurtă serie cu ce putem găsi prin păduri, dealuri și văi în această primăvară. Leurda, o bijuterie a primăverii! Deja probabil o cunoașteți dacă nu după înfățișare, măcar după miros. Crește în zonele umbrite de pădure și pe malul apelor. O găsim în pădurile nu foarte departe de oraș (cum e pădurea din Băile 1 Mai sau pădurea de la capătul străzii Gheorghe Doja). Însă, fiți atenți de unde o culegeți, să nu fie zonă „împânzită” cu gunoaie! Este comestibilă în întregime. Cel mai adesea obișnuim să-i folosim frunzele, datorită gustului lor de usturoi. Sunt cele…

Anul acesta primăvara se lasă parcă așteptată. E cumva după colț, dar în același timp departe. Cred că nu sunt singura care are această impresie. Probabil o fi vântul lui Mărțișor de vină, care a măturat orașul și ne-a zburlit părul chiar și atunci când noi ne doream să schimbăm paltonul de iarnă pe geaca de primăvară. Sau poate e starea aceasta generală de apăsare și incertitudine generată de conflictul care se derulează atât de aproape de noi...În orice caz, acel entuziasm care ne umple ziua și ne înseninează fețele ori de câte ori vine luna martie pare pus pe stand by anul acesta. Am întrebat mai multă lume ce simte și marea majoritate mi-au zis la fel: parcă nu e 100% primăvară când în lume e atât de multă hărmălaie și suferință. Nu pot să nu fiu parțial de acord. Primăvara e și o stare a sufletului nostru. Anul acesta chiar și natura din jurul nostru a oglindit ceea ce se întâmplă la nivel global. Zilele și nopțile au fost tare reci, florile de sfârșit de februarie abia acum se încumetă să apară, mugurii sunt parcă mai reținuți ca altădată, zarzării și corcodușii numai nu se hotărăsc dacă să dea drumul florilor sau nu...La fel și noi, oamenii, nu știm dacă putem da undă verde bucuriei specifice acestui anotimp. Însă, mai devreme sau mai târziu, lucrurile se vor întâmpla…

Zilele ce au trecut au adus cu ele un inconfundabil iz de primăvară. Cred că l-am perceput cu toții, nu-i așa? Se simte parcă ceva în aer, o schimbare pe cât de subtilă, pe atât de reală și iminentă. Știți cine mai percepe acest lucru, poate mult mai bine decât noi? Lumea vegetală. Copacii și plantele din jurul nostru au un ceas biologic care merge brici și care determină când are loc fiecare eveniment din viața lor, aparent lipsită de dinamism... Să luăm ca exemplu arborii. Deși ei au muguri de-a lungul întregii ierni, noi îi observăm abia când aceștia încep să crească primăvara. Dar de unde știu mugurii că a venit primăvara? Lumina soarelui este cea care îi trezește din lungul somn de iarnă. Mugurii sunt acoperiți de niște solzișori ușor transparenți care permit luminii să ajungă înăuntru și astfel observă că soarele răsare mai devreme și apune mai târziu. Fagii, de exemplu, nu înfrunzesc până afară nu sunt cel puțin 13 ore de lumină pe zi, în timp ce alți copaci au nevoie și de o anumită temperatură ca să-și deschidă mugurii. Merii „numără” zilele cu temperaturi peste 20 de grade. Doar după ce trec câteva astfel de zile călduroase (știu ei exact câte) vor da drumul frunzelor fără grija unui îngheț întârziat. La fel ca și în cazul copacilor, și pe noi lumina soarelui ne aduce la…

Februarie, zis și Făurar, este luna celor care făuresc fiarele plugului, pregătind următorul sezon de arat. Pentru omul modern însă, februarie înseamnă acea ultimă lună de iarnă, când deja ne-am cam plictisit de noroaie și așteptăm cu nerăbdare să primim ciocolățele în formă de inimioară. Nu-i așa? Fără să negăm fericirea pe care o poate aduce ciocolata, cred că am putea da acestei luni mai mult credit, observând mai atent ce are ea să ne ofere. Și aici mă rerer la faptul că, marcând în două distanța dintre Solstițiul de Iarnă și Echinocțiul de Primăvară, februarie deschide o poartă între iarnă și primăvară. Este acel moment când începem să ieșim de sub amorțeala iernii și simțim timid cum crește lumina zilei, cum în jurul nostru Natura pare să se dezmeticească încet – încet, cum păsările prind curaj să cânte mai mult... Chiar la începutul acestei luni, în calendarul tradițional sunt câteva zile dedicate unor eveimente care au loc în lumea înconjurătoare: ursoaicele dau  naștere la pui, iar în butucii viței de vie seva se pune în mișcare. Acestor două bioritmuri oamenii le-au atribuit sărbătorile din perioada 1-3 februarie: Martinii de Iarnă, Ziua Ursului sau Stretania,  Gurbanul sau Trifonul Viilor, toate menite să fie un prilej de a obține o anumită protecție împotriva releleor. Ursul e văzut ca un simbol al puterii, un totem cu rol de apărare a celor slabi,…

„Trei îngeri zboară-n asfinţit. Doi tac şi unul a şoptit: E liniştea atât de sfântă...Aud cum stelele îşi cântă." Recunoașteți versurile? Sunt din poezia lui Ion Pillat – Trei îngeri. Pe mine m-au dus cu gândul la acele seri de iarnă, când mă plimbam pe străzi, cu zăpada scârțâind sub picioare și un cer roșiatic deasupra capului. Serile de iarnă au până și un miros aparte, nu-i așa?  Invitația mea de azi e una simplă. Și are de-a face cu faptul că intrăm într-o lună plină de fast și strălucire, luna decembrie. Când totul e mai mult, mai intens decât ar trebui să fie în mod natural. De fapt, luna decembrie e o lună a întunericului care culminează, la momentul Solstițiului de Iarnă, cu cea mai lungă noapte din an! Și totuși noi, oamenii timpurilor noastre, alegem să aprindem mult mai multe lumini decât în orice altă lună, să ne aducem toată strălucirea în case prin tot felul de decoruri exagerat de strălucitoare, uitând însă de singura lumină care ar trebui să o lăsăm aprinsă în această perioadă, alimentând-o cu fapte pline de iubire: lumina din sufletele noastre! Așa că, invitația mea este să găsiți un prilej-două în toată această agitație specifică lunii „cadourilor” și să ascultați liniștea. Liniștea Naturii, singura care a păstrat rânduiala firească. Întoarceți-vă măcar pentru puțin la natură, faceți plimbări în afara orașului, dacă puteți chiar…

Cu toții am fredonat cel puțin o dată melodia aceasta, nu-i așa? Dar oare e o idee bună, să rămână toamna arborii cu frunze verzi pe ramuri? Nu prea. Dacă nu ar fi iarnă, copacii nu ar avea parte de un repaus atât de binemeritat! Ei au nevoie de o perioadă de frig pentru a putea reîncepe procesul de creștere primăvara. În funcție de tipul de copac, unii au nevoie de mai multe zile de repaus și astfel fac frunze mai târziu, alții de mai puține, fiind printre primii care scot flori și/sau frunze primăvara. Mai mult, temperaturile reci sunt binevenite în lunile de iarnă, pentru că împiedică pomii, de exemplu, să înflorească mai repede decât le e vremea. Dacă s-ar întâmpla altfel, bobocii de floare ar putea îngheța și astfel s-ar pierde șansa pomului de a face flori, deci și fructe, în acel an!  Cu alte cuvinte, repausul copacilor iarna este similar procesului de hibernare în cazul animalelor: frunzele cad, ajutând astfel copacul să își conserve energia. Frunza este „bucătăria” copacilor, dar toamna ei nu mai au nevoie de frunze ca să le prepare hrana. Acest lucru se întâmplă pentru că arborii încetează să mai crească în acea perioadă de repaus. De altfel, este și firesc așa pentru că, atunci când solul va îngheța, rădăcinile nu mai pot trage apă din el. Așa că nici arborii nu mai dau…