Cine sunt eu?
povestea mea
Cum a luat naștere proiectul
Copilărie printre ierburi
Proiectul Copilărie printre ierburi a venit la mine într-o dimineață de iarnă însorită. Visam cu ochii deschiși la primăvară, căci – deși era încă luna ianuarie – prin geamul deschis intra aer călduț și se simțea parcă un miros de pământ umed și frunze proaspete. Și cum în jurul meu erau cărți despre plante, flori, natură și copii, m-am lăsat în mod firesc purtată înapoi în copilăria mea, locul unde sufletul meu se duce adesea pentru a se regăsi, mereu printre ierburi și lumină.
De mică le-am iubit. De când am început să le văd mai atent, să le miros, să le ating…să le cunosc mai apoi, pe fiecare după al său nume. Bunicul meu a fost farmacist și un om extraordinar. Iubea plantele și le cunoștea rostul. Fusese evident școlit „în moda veche”, ba chiar îl cunoscuse pe renumitul Ovidiu Bojor la Cluj, unde a făcut facultatea de farmacie. Dar iubea și oamenii, iar pe vale, în satul de Vacanță Boga din Munții Apuseni, acolo unde îmi petreceam eu verile, era cunoscut ca domnu’ farmacist, căci nu era om pe care să nu-l aline de vreo durere dacă îi călca pragul.
Ei, și așa am ajuns eu să le cunosc, iubitele mele ierburi…Venind de la bunicu’ Abi, căci așa l-am poreclit încă de când aveam un an, nu aveam cum să nu mă apropii de știința plantelor. Și mai ales că acolo, oriunde călcai, erai înconjurat de ele! De cum mă trezeam dis de dimineață și până seara când se făcea întuneric beznă nu făceam altceva decât să bat coclaurile și să descopăr tot ce avea de oferit acel colț de rai: pâraiele atât de limpezi, crestele de munți care nu se lăsau cucerite decât de cei mai curajoși, peșterile pline de argilă, dar mereu tentante prin misterele care puteau sta ascunse, zăvoaiele cu ale lor păsări cântătoare și pășunile cu ale lor flori înmiresmate, tăurile cele adânci și întunecate și păduricile atât de dese că te puteai rătăci cu orele în ele, totul era fascinant și totul ne chema pe mine și pe restul copiilor din vale să le aflăm povestea. Iar seara când deja nu mai aveam energie de umblat hai-hui, stăteam și răsfoiam cărțile de botanică ale bunicului, încă dinainte să le știu citi.
Apoi, pe măsură ce am crescut, am avut și altele de trăit, alte experiențe care m-au purtat prin multe alte locuri și contexte diferite de acea lume a ierburilor. Însă, de când au apărut în viața mea cei doi copii, am simțit un dor care mă cheamă. Un jind către ceva, la început neclar ce anume. Dar, în înțelepciunea ei nemărginită, Viața mi-a adus în cale semne care să-mi deslușească ce anume simțeam, către ce tânjeam. La un moment dat am fost extrasă la o loterie pentru a participa la un curs despre plante sălbatice. Mai mare „noroc” decât atât nici nu se putea! Și încet-încet am fost ghidată, ierburile au reapărut în viața mea, și apoi implicit în viața copiilor mei.
Am „dat” peste multe cărți despre plante, despre natură, despre activități și jocuri cât mai aproape de lumea vie, am început să practicăm, bineînțeles, și noi, iar mie treptat mi s-a umplut iar inima de acea bucurie pe care o aveam când eram copil și aflam ceva nou despre o plantă. Și nu a mai plecat de acolo.
Tocmai de aceea și din acel loc, aș dori să o împart și cu alții. Căci o bucurie împărtășită e un dar. Și se face tot mai mare. Poate chiar să aducă liniște în viețile noastre zbuciumate, căci – tot din copilărie adunate – citisem undeva că atunci când privești o floare, privești chipul lui Dumnezeu. Cum să nu fie adevărat? Este și vă invit și pe voi să ne reîntoarcem la acea stare de puritate, de fericire pe care o trăim ca și copii privind simplu, o floare! Și apoi să îi chemăm și pe copiii noștri să o facă, pentru a le da șansa să trăiască și ei o astfel de copilărie, printre ierburile uitate ale străbunilor noștri!.
Despre mine...in prezent
Mă numesc Lupșea Cristiana Alexandra, sunt educator specializat și creatoare de materiale educaționale pentru copii. De mai bine de 3 ani am pus bazele proiectului Copilărie printre ierburi în cadrul căruia desfășor săptămânal ateliere pentru copii din ciclul primar și preșcolar.
Atât materialele pe care le creez, cât și atelierele au ca scop să readucă natura în viața de zi cu zi a copiilor, în special a celor din mediul urban. Sunt un prilej de conectare la lumea înconjurătoare, prin lucruri mărunte și informații la îndemână, dar în strânsă legătură cu momentele anului în care ne aflăm.
În cadrul atelierelor urmărim exact luna în care suntem și ce schimbări aduce ea în mediul natural din jurul nostru. Copiii vor învăța despre plante și animale, ritmuri și sărbători, vor asculta povești, vor decupa și colora, vor cânta și se vor juca cu elemente naturale. Lucrăm cu preponderență cu materiale culese direct din natură – fie de mine, fie de copii, și punem accent pe joaca sustenabilă, fără risipă. Creăm din bucuria de a face ceva cu mâinile noastre, simplu, și nu doar pentru a mai deține încă ceva în colecția noastră de lucruri. Și, mai presus de orice, îmbrățișăm momentele petrecute afară, în natură, căci ele sunt cu adevărat ceea ce aduce cea mai mare bogăție în viața unui copil!
Eu sunt convinsă de faptul că tot ce omul a creat e inspirat de la Mama Natură – deci ea este principala „carte” a copiilor, căci de ce să nu învețe de la cel mai bun profesor? Cred cu sinceritate că pentru a trăi pe acest Pământ e nevoie să fim în armonie cu Natura. Pentru aceasta nu e suficient să învățăm copiii doar concepte teoretice despre reciclare și alte noțiuni de protejare a mediului. E nevoie ca ei să înceapă să o iubească cu adevărat, de acolo va veni toată motivația lor pentru a deveni viitori adulți responsabili.
O copilărie fericită este o copilărie trăită cu flori în păr și pământ sub picioare.
- Oradea, Romania
- 0722 225 208
- cristiana_lupsea@yahoo.com
Copilarie printre ierburi
O copilărie fericită este o copilărie trăită cu flori în păr și pământ sub picioare.








