Principii

Copilărie printre ierburi

Natura

                Ca orice proiect, și proiectul Copilărie printre ierburi se ghidează după niște principii de bază care conturează modul în care eu structurez toate atelierele pe care le desfășor. În centrul tututor temelor pe care le propun se află NATURA și obiectivul meu de a-i conecta pe copii și adulți deopotrivă la tot ce înseamnă natural. Natura este tot ce ne înconjoară, dar în același timp este și în noi, pentru că putem spune, fără dubiu, că omul este parte din natură și că natura este parte din om. Totul pe Pământ este interconectat, de la cel mai mic organism la cel mai înalt copac.  Noi oamenii, ființe înzestrate cu rațiune și conștiință, ar trebui să fim străjerii lumii naturale, să stăm la mijlocul ei, între cer și pământ. 

                Așa că, eu îmi propun ca prin ceea ce le predau copiilor la fiecare atelier să îi ajut să vadă natura prin ochii unor gardieni, ai celor care păzesc lumea vie în care trăim. Dar nu doar dintr-un loc abstract al protejării lumii prin faptul că nu ne dorim să poluăm, prin aceea că e bine să reciclăm, să nu consumăm în exces resursele planetei. Ci prin perspectiva simțirii – obiectivul e să simțim natura în inima noastră. Să simțim cum ea bate în același ritm cu inima Pământului, și de aceea nu putem să ne separăm în simțire de copaci, flori, păsări, insecte etc. Eu doresc să îi fac pe copii să simtă, să iubească fiecare părticică a lumii verzi în care s-au născut, iar modul în care îmi propun să fac acest lucru este prin:

Cunoaștere cu toate simțurile

La atelierele Copilărie printre ierburi se îmbină partea educațională, prin materiale didactice (planșe laminate, fișe de lucru, carduri, filmulețe educative, cărți), povești cu tâlc, legende despre păsări & plante, cântece, cu abordarea creativă, prin trezirea simțurilor olfactive, vizuale, auditive, tactile și chiar gustative. Pe lângă teorie – și poate chiar peste aceasta ca importanță – se află partea de cunoaștere prin propriile simțuri. Copiii văd plantele, ating scoarța, gustă florile ori ceaiul din plante medicinale, miros frunzele, ascultă păsările. Totul este filtrat prin propriile simțuri, ceea ce face ca un astfel de atelier, desfășurat în mod conștient și cu prezență, să fie integrat de fiecare copil într-un mod personal. Fiecare va lua de la acel atelier ceea ce are nevoie sufletul său la acel moment – poate e vorba despre o povață despre prietenia dintre o ciupercă și un copac, gingășia unui boboc de floare, frumusețea unui fulg de nea. 

Copiii adoră partea de creație – fie că e vorba de o simplă pictură, fie de un colaj cu semințe ori de realizarea unei figurine din jir și ghinde. Așa se cimentează cel mai bine învățarea prin folosirea simțurilor, așa tot ce li s-a spus în terorie se va așeza, într-un fel individual, în mintea și inima lor. 

Un alt aspect îndrăgit de copii, care întregește procesul cunoașterii, este atunci când desfășurăm activități din viața practică ori îndeletniciri folosite de oameni mai demult – fie că ne propunem să facem o colibă folosind doar elemente din natură, fie să măcinăm boabe de grâu cu pietre ori coasem pe pânză de cânepă, copiilor li se prezintă și o altă variantă de a obține lucrurile cu care azi suntem atât de obișnuiți. 

Temele centrale sunt: flori, copaci, alte plante, animale, păsări, insecte (inclusiv cicluri de viață), fenomene meteorologice și de altă natură (despre ploaie, fulgii de zăpadă, circuitul apei în natură, circuitul pietrelor, auror boreală etc.).

Activități desfășurate cu preponderență afară, în natură

Că doar unde altundeva am putea învăța cel mai bine despre lumea înconjurătoare? Acestea sunt în mare parte actitivăți de sezon, care urmăresc schimbările ce se petrec în natură. Scopul acestor activități este de a ne pune mereu în acord cu ritmurile Pământului, prin aceea că le observăm în fiecare moment din an în contact direct cu natura. Vedem cum se schimbă pădurea de-a lungul unui an, înțelegem ciclul de viață al unei frunze, viața unei insecte de-a lungul lunilor calde și ce se întâmplă cu ea iarna, ce animale intră în hibernare și unde aleg ele să hiberneze, cum se perpetuează viața unei plante prin semințele sale, ce rol are zăpada iarna și cum ajută ea vara copacii și multe alte aspecte pe care nu le poți înțelege decât atunci când le trăiești chiar acolo unde se petrec. 

Activități structurate, dar și mult joc liber

În funcție de ce ne propunem să realizăm la un anumit atelier, voi ghida și îndruma copiii să atingă acel rezultat atât prin activități ce au o structură dinainte stabilită, cât și prin posibilitatea oferită copiilor de a învăța prin joc liber care să se desfășoare după propriul lor acord; joaca liberă este la fel de importantă ca joaca condusă de un adult pentru că stimulează imaginația, puterea de decizie, asumarea de responsabilitate, șansa de a colabora și de a crea legături cu ceilalți etc.

Inserarea de elemente de povești, de magie

dar și crearea unei legături între anotimpuri, fenomene naturale și sărbătorile și datele importante din calendarul popular, tradițional (elemente mitice, obieceiuri și tradiții).

Joacă sustenabilă

Ideea de a ne juca cu cât mai puțin cosum, accentul pus pe activități de tipul recycle&play a fost mereu în centrul atelierelor Copilărie printre ierburi; așa am ajuns să introduc și noțiunea de artă tranzientă, un atelier unde copiii crează folosind piese libere pe care le vor așeza în orice manieră doresc pentru a crea diverse tablouri.

Conștientizarea și consolidarea faptului că doar împreună visăm o lume mai bună

Șamanii credeau că la baza oricărui proces de vindecare stă visul omului de a crea o lume mai bună. Așa că, cu orice ocazie, eu îi invit pe copii să creăm, visând cu ochii deschiși, o lume mai bună. Dacă fiecare ne-am imagina o mică bucată din acel puzzle, din lumea aceea pe care ne-o dorim, aceasta s-ar materializa cu mult mai repede decât am crede. Și dacă facem acest lucru împreună, atunci acele bucăți din puzzle s-ar așeza perfect, una lângă alta, în armonie deplină. 

De aceea, la pădure sau în grădină, oricând suntem un grup, ne așezăm în cerc pentru a susține ideea de împreună. Eu sunt tu și tu ești eu, noi una suntem. Orice bucurii se înmulțesc atunci când suntem împreună în cerc, la fel cum orice conflicte se rezolvă mult mai repede când cei din jurul nostru ne stau oglindă, pentru a ne susține procesul. 

Convingerea noastră ce stă la baza acestor ateliere este că tot ce omul a creat e inspirat de la Mama Natură deci ea este principala carte a copiilor, căci de ce să nu învețe de la cel mai bun profesor? Credem cu sinceritate că pentru a trăi pe acest Pământ e nevoie să fim în armonie cu Natura. Pentru aceasta nu e suficient să învățăm copiii doar concepte teoretice despre reciclare și alte noțiuni de protejare a mediului. E nevoie ca ei să înceapă să o iubească cu adevărat, de acolo va veni toată motivația lor pentru a deveni viitori adulți responsabili. 

Așadar, în cadrul întâlnirilor noastre ne vom strădui să insuflăm copiilor acest drag de a se apropia de natură, de a se conecta cu un trai simplu, cu elemente cât mai naturale. Prin povești și povețe ne dorim să aducem în inimile copiilor dorința de a continua să exploreze lumea în care s-au născut și la finalul atelierului Copilărie printer ierburi.

Copilarie printre ierburi

O copilărie fericită este o copilărie trăită cu flori în păr și pământ sub picioare.